Ingineri voluntari construiesc drone pentru armata ucraineană

O poveste interesantă marca „Vice News” într-un loc unde se desfășoară un război surprinzător, devastator și absurd. În acel loc oamenii au locuit într-o bună înțelegere, iar dintr-o dată, la un semn, au început să se urască și să se ucidă cu sălbăticie. Acest loc este de fapt o țară la granița de României. Mai departe, vă las să ghiciți sau să citiți mai departe.

Electroniștii amatori din această țară zguduită de conflicte, au început să construiască drone pentru armată. Fiecare contriburie cu ce poate la cusa înarmării și la combaterea inamicului.

Sunt foarte curios dacă mai există cursuri de electronică pentru copii. Pe vremea mea, se organizau astfel de cursuri la Palatul Copiilor, dar nu știu dacă aceste instituții care și acum îmi trezesc nostalgia, mai funcționează ca odinioară. Da, am urmat cursuri de electronică încă di fragedă princie și sunt aproape sigur că m-aș descurca să construiesc o dronă, pe care aș pune-o bineînțeles, în slujba păcii.

Datorită background-ului de electronist amator mi-au căzut ochii pe reportajul celor de la Vice News, reportaj pe care m-am gândit că nu ar strica să vi-l împărtășesc. Materialul video de mai jos e marcat cu o dedicație specială pentru toți electroniștii amatori care au trecut prin cursurile de la palatele copiilor din țară.

Mai jos este reportajul realizat de „Vice News„:

Un comentariu la “Ingineri voluntari construiesc drone pentru armata ucraineană”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *