O idee care poate schimba România

Astăzi am fost într-un mare centru comercial, un loc atât de frumos, interesant, mistic și misterios în același timp. În centrul comercial viața bate filmul cu un aer de basm presărat cu practici departe de cele mai fanteziste teorii ale capitalismului. Odată intrat, te cuprinde senzația că te-ai teleportat într-o cu totul altă lume, o lume în care nimic din ce știi nu se mai aplică. Tot aici, în spațiul miraculos al centrului comercial, zac neatinse și inocente mii, chiar zeci de mii de virgine cunoscute în lumea reală ca role pentru casele de marcat. Continuă să citești O idee care poate schimba România

Bețivi, treziți-vă! Sfârșitul e aproape!

Călătorului îi șade bine cu drumul, iar bețivului cu șanțul sau cu zidul pe care se ușurează în drum spre casă. Ce plăcere mai mare poți să ai când la 4 dimineața, mergând dezorientat pe șapte cărări cu o presiune groaznică în vezică, ți se ridică în fața ochilor cel mai frumos zid pe care l-ai văzut vreodată, o binefacere, miracolul pe care bețivul îl aștepta înainte să înfrunte provocarea cheii în ușă. Continuă să citești Bețivi, treziți-vă! Sfârșitul e aproape!

Milionarul care trăiește în dubă și foloseste în loc de Gillette o toporișcă

Pe majoritatea site-urilor de stiri vuiește o mega poveste, un mega exemplu al modestiei și al integritatii.

Este vorba de un domn, milionar care locuiește într-o dubă și se bărbierește cu toporul. De apreciat, abilitatea milionarului de a-și aranja barba cu toporul în locuința sa de doar câțiva metri pătrați, în care nici măcar un ninja antrenat nu ar putea mânui un BIC fără să se taie.   Continuă să citești Milionarul care trăiește în dubă și foloseste în loc de Gillette o toporișcă

„The Romanians are Coming” … și peste ce au dat!

Șoc și groază în spatele scenei serialului Channel 4 „The Romanians are Coming” (Vin Românii)! Ce au găsit imigranții plecați din România în căutarea unei vieți mai bune în țara lui Shakespeare? Imediat după difuzarea primului episod, un grup de inițiativă pro-românească s-a reunit pentru a le oferi englezilor replica. Continuă să citești „The Romanians are Coming” … și peste ce au dat!

O fi o pasăre, o fi un avion? Nu! E Superman, salvatorul negrilor!

În plin avânt al mișcării pentru curățare etnică și rasială, activă în Statele Unite, renumitul Ku Klux Klan, pe scurt KKK, un erou a apărut din neant și a restabilit pacea, ordinea și buna înțelegere între oameni. Nu a fost Batman care era prea ocupat cu probleme din Gotham City, nici Spiderman care avea o serie de alte lucruri mai importante de bifat, ci unicul și inconfundabilul Superman. Continuă să citești O fi o pasăre, o fi un avion? Nu! E Superman, salvatorul negrilor!