Dacă românul nu s-ar fi născut poet, poezia ar fi avut de suferit

Dacă ai obiceiul să mai bei câte o bere prin birturi obscure de cartier, cu siguranță ai dat peste o pleiadă de personaje interesante. De la analiști politici și sportivi, la virtuozi în ale cântecului, la maeștrii în ale păcănelelor, până la filozofi sau poeți, toate aceste personaje încep să-și dea frâu liber talentului imediat după prima bere. Cu cât publicul este mai captivat de uimitoarea reprezentație a talentului, cu atât artistul „popular” se lasă prins în mrejele febrei creative și, ad-hoc, o pune de un spectacol pe cinste.

Unul dintre acești artiști cuprinși de focul creator la masa prăfuită a unui birt obscur este și personajul peste care am dat, din întâmplare. Eul său liric lovește cu o sinceritate dezarmantă, iar curajul de a aborda subiecte de care alții se ascund l-ar recomanda pentru o distincție literară oferită pentru scânteile artistice autentice din aceste localuri, pe care un critic neavizat le-ar considera veritabile locuri ale pierzaniei.

Într-un birt din Reșița a fost descoperit și acest maestru al liricii pure care atinge fără menajemente o temă de care mulți se feresc să o abordeze public, deși la adăpostul proprie locuințe, atunci când nu există martori, fiecare se bucură de eliberarea oferită de o b*+#ă. Abordarea lirică a poetului de bodegă are o profundă notă ironică, notă care captează atenția audienței și transformă atmosfera apăsătoare a localului într-una veselă generată de un „one man show” de excepție.

„Vorba lugă, sărăcia omului”, așa că, urmăriți minunata reprezentație mai jos: